luni, 31 mai 2010

FITS sau alta casa

Probabil ca stiti ca prin FITS ma refer la Festivalul International de Teatru de la Sibiu care a inceput vineri. Anul acesta am avut norocul sa fiu voluntar, sa sa vad totul dinauntru, sa vad cum decurge organizarea festivalului, ce lucruri neprevazute pot sa apara. Si va zic ca nu sunt putine.
Cand cobori catre teatru dinspre Continental Forum vezi o cladire relativ micuta(nu poti sa zici ca are dimensiuni impresionante). Primul lucru pe care il observi probabil la ea e panoul destul de mare pe care sunt prezentate spectacolele de la Radu Stanca.In afara de asta teatrul pare linistit, ocazional mai vezi intrand in el vreo persoana cu tricou negru, dar atat. Nu ai zice ca se petrece ceva, ci doar ca e un teatru ca oricare altul. Dar indata ce intri pe usa si il saluti pe domnul portar simti deja ca ai intrat in alta lume, te gandesti daca intr-adevar ceea ce ai vazut de afara era adevarat sau doar o iluzie. Inuntru e agitatie mare, toata lumea fuge de colo-colo, usile catre foaier se deschid constant, din curtea interioara se aud voci agitate si muzica. Curtea e plina, la mesele de sub umbrele stau actori, regizori, oamenii din interiorul teatrului si voluntari, atat romani cat si japonezi. Daca se intampla sa fie dimineata, sunt parca mai linistiti, printre oamenii agitati mai sunt si cei care stau la povesti sau isi savureaza tigara. Dupa amiaza insa treburile stau altfel, e o forfota continua. Cam asta simt eu zilnic, e o atmosfera grozava si parca nu imi vine sa ma despart de ea, nu as mai pleca acasa. In ultimele zile teatrul a devenit o a doua casa pentru mine, am petrecut mai mult timp acolo decat in casa mea propriu zisa, si as petrece si mai mult timp daca ar fi posibil. Oamenii sunt grozavi, oricat de stresati ar fi sunt tot timpul cu zambetul pe buze. VOluntari povestesc intre ei, rad si se simt bine asteptand sa primeasca ceva de facut. SI atunci imi suna telefonul "Alo, celula libera?" Sar de pe scaun si ma bucur ca am ceva de facut, fie ca e sa fug pana la CEC sau pana pe centru. Cand ma intorc, lumea e tot aici, voia buna nu a disparut ci parca s-a mai intetit. Ma intorc la masa si reiau povestile cu fetele(si baietii in caz ca s-au intors de pe teren) si nici nu simt cum trece timpul. Cu groaza ma gandesc ca duminica se termina festivalul si toata atmosfera asta va disparea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu