Ajunsese in varuful dealului. Crezuse ca odata ajunsa aici va reusi sa decida, sa se hotarasca pe ce drum avea sa porneasca. Si totusi, aici era, statea pe capota masinii si contempla apusul, isi daduse seama ca venise degeaba aici, in afara de priveliste nu o ajuta nimic. Privea cum soarele se scufunda in orizont si se gandea la primele moment de nehotarare, la primele moment de indoiala si simtea cum I se strange inima. Nu vroia sa fie slaba, si totusi era. Aici in comparatie cu maretia apusului de soare se simtea neinsemnata, palida si stearsa in comparative cu spectacolul de culori oferit de sfarsitul zilei. Si totusi..totusi, trebuia sa se decida, trebuia sa aleaga ce e mai bine pentru ea. Dar cum sa aleaga cand ea nu stie, cum sa hotarasca daca inima ei e impartita in doua.
Se reazama cu spatele de parbriz si priveste la infinitul cerului. I-ar fi atat de usor daca nu ar trebui sa aleaga, daca nu ar trebui sa isi imparta sufletul. O lacrima i se prelinge din coltul ochiului si o simte arzand in drumul ei spre barbie. Metalul masinii e rece, si o cuprind fiori, dar nu ii pasa, ar vrea sa ramana acolo, sa nu se mai miste, sa nu trebuiasca sa aleaga. Cat de simplu ar fi atunci totul. Dar viata nu e simpla, a inteles asta demult, dar asta nu o impiedica sa spere.
Se gandeste la variante, le cantareste, isi imagineaza finaluri si brusc realizeaza. Se sprijina in maini si se ridica astfel incat sa priveasca soarele. Nu se mai vede aproape nimic, doar un fir de de rosu la orizont. Lumina a disparut si odata cu ea indoiala ei. Intr-adevar i-a fost de folos sa vina aici. Cat de copila putea sa fie, nici macar nu isi daduse seama. Hotararea fusese luata de mult, dar ea nu pricepuse, nu princepuse ca insasi enigma reprezenta solutia. Insasi faptu ca luase in considerare una dintre variante ii oferea raspunsul, raspuns care astepta de mult in subconstient asteptand sa fie descoperit.
Se lasa sa alunece de pe capota masinii pe iarba, sprijinindu-se inca de ea. Si atunci nu mai rezista. Lacrimile I se revarsara pe obraji, fara sa poata sa le opreasca, fara a vrea sa le opreasca. Isi ascunse fata in maini si plangea, toate emotiile, toate sentimentele ei rabufnira acum, tot ce se adunase in sufletul ei cauta acum o cale de scapare. Plangea cum nu mai plansese de mult. Ii plangea sufeltul, i se destrama treptat si nu avea forta necesara sa il refaca. Plangea pentru ca o durea, o durea sa realizeze adevarul, un adevar pe care ea il negase cu vehementa, dar care o prinsese din urma. Nu vroia sa il accepte pentru ca o facea si mai slaba decat se simtea, ii fura tot ce avea, ii lua mandria, orgoliul, pasiunea, independenta, ii lua tot. Un nou val de lacrimi ii inunda obrajii luandu-I si restul de vlaga care ii mai ramasese. Isi ascunse fata si mai adanc in maini si par, formand o bariera protectoare in jurul ei. Respira incet, fiecare gura de aer inspirata ii provoca durere, o durere sufleteasca mult mai puternica decat cea fizica.
Cand isi ridica ochii inrositi din palme si privi in jur observase ca era deja intuneric. Era ciudat, plecase pe zi de acasa, ajunsese la amurg si va pleca pe noapte. Un zambet fugar ii aparu in coltul gurii, Cat de ciudat putea sa fie…intre ziua si noapte, doua extreme, doua opusuri, exista amurgul, atat de frumos, atat de pasnic, care le imbina in mod armonios pe cele doua. In acel moment I se oprise respiratia, privea pierduta in zare si realize cat de mult se inselase. Da, hotararea era luata in subconstient, dar tocmai asta era problema, era luata in subconstient si acolo avea sa ramana, constientul ei o refuza, o renega, si gasise o cale de mijloc. In lupta pentru a alege intre cele doua variante, uitase cea mai simpla solutie.
Se urca in masina, o porni , apasa puternic pe aceleratie si pleca zambind, impacata cu sine. Avea libertatea sa aleaga si o facuse. Nu alesese prima variant dar nici a doua, se alesese pe ea. Calca acceleratia pana la podea si lasa in urma toate nehotararile, si toate variantele si pleca impreuna cu singura persoana pe care putea conta mereu. Pleca impreuna cu ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu